Rezidenți în penitenciarul din Tulcea…acum două secole

MISTERELE DUNĂRII-despre Dunăre și Tulcea

---

Tulcea de odinioară a existat ca unitate teritorială (ca să ne exprimă savant administrativ) sub formă de cadilâc, în prima parte a existenței sale otomane, apoi, kaza, un fel de comună mai mare, pentru ca din 1864 să devină capitală de sangeac, care cuprindea toată Dobrogea, Delta și o bucățică din Bulgaria. Era cunoscută în tot Imperiul Otoman, dar și vecinilor din Moldova și Valahia, ca important punct vamal, în care se vămuiau toate ambarcațiunile care navigau pe Dunăre.

Vezi articolul original 440 de cuvinte mai mult

Istoria grupului şcolar comercial „N. Kretzulescu”

Silvia Popovici, prefaţă pentru fondul Liceul N. Kretzulescu  (inv. 1444, fond 253, Direcţia Municipiului Bucureşti a Arhivelor Naţionale):

„Printre înfăptuirile domnitorului unirii de la 1859, Alexandru Ioan Cuza, a fost şi reorganizarea instrucţiunii publice, concretizată prin «Legea generală asupra instrucţiunii» din 25.XI.1864. În opera sa de dezvolare a învăţământului, îndeosebi a celui profeisonal, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a fost ajutat de eminentul om de cultură Dr. N. Kreţulescu.

Ultima molocană din Tulcea

Evdochia Pavlov, în stânga. 14 iunie 1928

Molocanii erau un cult de nuanţă protestantă apărut în Rusia în secolul al XVI-lea. Din 1765, pentru adepţii acestui cult a început să se folosească denumirea de “molocani”, întrucât aceştia beau lapte (în rusă, “moloko”) şi mâncau produse din lapte în zilele de post – obicei interzis de autorităţile ecleziastice din Rusia. Au fost persecutaţi de autorităţile ţariste, fiind forţaţi să caute un trai mai bun în alte locuri. Regatul României şi Dobrogea mai ales erau, dacă pot spune aşa, o oază de toleranţă religioasă. Şi baptiştii, şi luteranii, şi alte culte au făcut „casă bună” cu ortodocoşii aici.

Consideraţii asupra originii numelui „Vişan”

O discuţie avută astăzi la o întâlnire cu domnul Neagu Djuvara, alături de prietenul Ion-Adrian Doja-Fodoreanu, a deschis prilejul unor consideraţii foarte interesante despre originea numelui „Vişan”.

„Etimologia” la care ne-am putea gândi (vişină – sugerând o preocupare legată de pomii fructiferi) a fost exclusă de dl. Djuvara („vişină” a dat nume ca Vişoianu sau Vişinescu, în niciun caz Vişan).

Domnia Sa s-a gândit la o provenienţă ardelenească a numelui. I-am răspuns că bunicul meu, Ion Vişan-Miu, s-a născut în 1908 într-o comună din Muntenia, la dreapta judeţului Olt. Nu cunosc însă provenienţa tatălui său (deşi e probabil tot munteană).

Dl. Fodoreanu a propus o altă etimologie, amintind de localitatea Vişeu de Sus din Maramureş (nordul ţării) – atestată din 1365/1549 („Vişeul Nou”); şi de râul Vişeu, aflent al Tisei, cu izvorul în Munţii Rodnei, tot în Maramureş.

Astfel, ar fi posibil ca numele Vişan să vină de la râul şi localitatea maramureşeană. Dl. Djuvara şi-a exprimat opinia că ar fi posibil să mai fi existat şi alte localităţi cu numele de „Vişeu” pe teritoriul ţării.

Indiferent de validitatea teoriei – este, cel puţin, prima pe care o aud asupra originii acestui nume…

Descoperirea primei atestări documentare a acestui nume de familie ne-ar putea fi, cred, de folos – putând oferi anumite preţioase indicaţii.

Cât priveşte originea numelui „Vişan-Miu” [*], este o altă poveste, mai veche de 1908…

***

UPDATE:

Aşa cum m-a atenţionat prietenul Adrian Apreotesei, conform unui site foarte inteligent care, beneficiind de suficiente informaţii, urmăreşte distribuţia unui nume de familie românesc pe teritoriul ţării, „Vişan” pare a fi un nume regăţenesc (din Muntenia şi Moldova), fiind astăzi cel mai răspândit în preajma Bucureştiului sau în judeţul Călăraşi.

Are o mult mai mică răspândire în judeţul Cluj şi în Banat / Crişana (judeţele Caraş-Severin, Hunedoara, Timiş, Arad).

Notă: Prezenţa grafică a numelui „Vişan” în nordul Bulgariei este o eroare tehnică – în fapt, amplasarea lui corectă este în preajma Bucureştiului sau în dreptul judeţului Călăraşi.

Consultând „Dicţionarul onomastic românesc” al lui Nicolae A. Constantinescu, prietenul meu a găsit următoarea pagină relevantă:

Astfel, „Vişan” (v. 6.) vine din Viş (Višeslav / Vojislav) = nume din slavă care înseamnă „mai înalt” (greacă: Voisesthlavos, latină:  Boisestlavus). Se poate lega de Veaceslav (Wenceslaus) – variantă latinizată a unui nume slav, însemnând „faimă / glorie mai mare” (veçe = „mai mare” + slav = „glorie”).

Prima variantă a numelui ar fi fost Vişu – azi prezent, se pare, aproape numai în judeţul Călăraşi:

A doua variantă, Vişa (numele soţiei lui Mihnea „Turcitul” şi a mamei lui Radu Mihnea), apare azi şi în judeţele Argeş, Braşov, Sibiu (deci şi în Transilvania):

A treia variantă, Ghişa, este cea mai răspândită în Maramureş:

A patra variantă, Vişe, nu pare sa aibă o răspândire prea consistentă (nu apare pe harta ottomotor.ro).

A cincea variantă, Vişea, este la graniţa dintre Ţara Românească şi Transilvania:

Nici a şaptea variantă, Ghişan, nu are o răspândire semnificativă.

A opta variantă, Vişoiu, are o răspândire strict muntenească:

CONCLUZIE

„Interesant, însă, că este un nume slav, care aparține exclusiv celor două state românești: Ţara Românească şi Moldova”, observă Adrian.

________

[*] Dl. Djuvara m-a întrebat cum se pronunţă „Miu”: cu accent pe i sau pe u? Miu se pronunţă Miu (cu accent pe „i”), ci nu Miu (cu accent pe „u”, ca litera grecească „μ” = m). De observat că „miu” este un adjectiv pronominal masculin; astfel, cu sensul acestui pronume, numele „Vişan-miu” ar însemna „Vişan al meu”.

La statuia Sf. Anton de Padova din Catedrala „Sf. Iosif”

„Ne-am aşezat pe una din banchetele de lemn. În fine, am ridicat privirile. În stânga, o doamnă îngenuncheată se ruga sub statuia Sfântului Anton de Padova. […]”

Ioana Pârvulescu, Viitorul începe luni, Humanitas, 2012, p.246

Acest obicei este destul de vechi: şi bunica mea, Eliza Laslo, botezată creştin-ortodoxă, îl practica.

Mioara Avram

În anul 1962, Constantin Emanuel Brâncoveanu (n. 1943) [stră-stră-stră-stră-stră-stră-strănepot al domnitorului Constantin Brâncoveanu (n.1654-d.1714)] a intrat la Institutul de limba şi literatura rusă „Maxim Gorki” (al doilea dintre studenţi). „În toamna lui 1963, institutul s-a desfiinţat, de fapt, s-a transformatîn Facultatea de limba şi literatura rusă în cadrul Universităţii Bucureşti”.

Constantin Brâncoveanu îşi aminteşte:

„în anul II, la limba română, am avut-o ca profesoară pe Mioara Avram. Ea era o superbă profesoară şi lingvistă, dar cu o reputaţie de a fi foarte zgărcită cu notele. Dar mie mi-a dat 10. Şi am aflat mult mai târziu că a fost chemată de decan – Rudenko îl chema – şi i-a spus: «Tu, care niciodată nu dai 10 nimănui, te-ai găsit tocmai alăuia să-i dai!».”

Câteva observaţii asupra numelui Vişan-Miu

Deşi, întrebat privind originea numelui compus „Vişan-Miu”, îmi place să dau vina pe comunişti – autori prin excelenţă de erori şi confuzii birocratice -, pe care, în aceste relatări, îi acuz că ar fi creat acest nume, datorită unei greşeli birocratice (pentru bunicul meu, Ion, sau pentru străbunicul meu, Predilă – ambii stabiliţi în Bucureşti), adevărul este că lucrurile nu stau aşa:

În certificatul de naştere al bunicului meu, Ion, din 1908, tatăl lui apare ca Predilă Vişan-Miu (după o copie grefiată la 14 martie 1929) [*]:

Certificatul de naştere

Certificat de botez Eliza Laslo: ? aprilie 1916, Biserica „Sf. Vineri” din Piteşti

Preot paroh: Jean Belceag?. Naşă: Maria D. Piaru.

Firma Ion Vişan-Miu pe lângă Vama-Bucureşti-Poşta

[Camera de Comerţşi Industrie din Bucureşti, adresa: str. Bursei 4], la “folio nr. 2214 din 28 iulie 1942″]

Prin Decizia Ministerială nr. 920771, “se autoriză D-l. Ion M. Vişan să înfiinţeze pe lângă acea vamă (Vama-Bucureşti-Poşta) un birou de vămuiri” – cf. Ministerul Finanţelor, Direcţiunea Generalăa Vămilor, Serviciul Administrativ.

„Vişan-Miu Ion este una şi aceeaşi persoană cu Vişan-Ion”

În 1964, martorele EANA BIVOLARU şi GINA TEODORESCU declarau:

„Cunoaştem de mult timp pe Vişan-Miu Ion, domiciliat în Bucureşti, str. Chopin nr. 14, raionul 1 Mai şi ştim că numitul mai este cunoscut în societate şi trecut în unele acte personale oficiale şi sub numele de Vişan-Ion, aşa încît Vişan-Miu Ion este una şi aceeaşi persoană cu Vişan-Ion.”

Încheiere de autentificate nr. 167 / 13 ianuarie 1964, dosarul nr. 1113/1964 al Notariatul de Stat al Raionului „1 mai” Bucureşti, Ministerul Justiţiei. Notar: Zaidman Altär David.