Molocani

Molocanii erau un cult de nuanţă protestantă apărut în Rusia în secolul al XVI-lea, numindu-se şi  „creştini cu adevărat spirituali”. Acesta s-a format în Rusia dintr-un grup de ţărani care au refuzat să se subordoneze dogmelor Bisericii Ortodoxe Ruse.

Din 1765, pentru adepţii acestui cult a început să se folosească denumirea de “molocani”, întrucât aceştia beau lapte (în rusă, “moloko”) şi mâncau produse din lapte în zilele de post[1] – lucru interzis de autorităţile ecleziastice din Rusia. Conform credinţei molocane, postul este necesar, însă nu înseamnă abstinenţa de la anumite feluri de mâncare, ci de la orice fel de mâncare (precum a postit însăşi Mântuitorul).

 

Caracteristici confesionale

Credincioşii molocani admit numai Biblia în termeni de credinţă. Conform concepţiei lor, Biserica întemeiată de Hristos a existat doar până în perioada Sinoadelor Ecumenice, care ar fi falsificat învăţătura biblică. Dorind restabilirea “adevăratei Biserici” (bazate doar pe Sfânta Scriptură), aceştia au respis Tradiţia ortodoxă, închinarea la icoane, purtarea crucilor, cultul sfinţilor (deşi onorează sfinţii, nu se închină la moaştele lor). Au o viziune proprie despre taine, cu rituri, strict spiritualizate, fără elemente materiale (ex: botez fără apă, împărtăşania e a cuvântului nu cu pâine)*. Istoric, au respins autoritarea imperială; se opun legăturilor feudale – inclusiv şerbiei, războiului – deci serviciului militar (în general, oricăror lucruri umane interzise în Biblie). Adunările sunt organizate festiv în încăperi neîmbodobite. Slujbele sunt ţinute de prezbiteri (care citesc din scripturi şi dau predici, între care se cântă psalmuri şi imnuri; slujba se încheie cu săruturi frăţeşti şi o binecuvântare).

Membrii cultului încurajează endogamia.

Istoric

Deşi începuturile mişcării molocane nu pot fi urmărite cu precizie în trecut, un important punct de plecare, ce poate fi urmărit din timpul domniei împărătesei Elizabeta a Rusiei (1741-1762), a fost constituit de misiunea de evanghelizare a lui Simion Matveici Uklein (d.1810).

Născut în satul Uvarov (provincia Tambov), Uklein, croitor ca profesie, stabilit în satul Goreloi, a aparţinut iniţial comunităţii duhoboriste2, fiind căsătorit cu fiica unui predicator duhoborist, Ilarion Pobirokhin. Deşi acesta i-a deservit iniţial drept mentor, Uklein (bun cunoscător al textului biblic) s-a despărţit de Pobirokhin considerând interpretările sale asupra Bibliei ca fiind arbitrare şi eronate. Împreună cu soţia sa, trei fiice şi doi copii, s-a restabilit în sânul comunităţii molocane. Folosind capacităţile organizatorice deprinse de la Pobirokhin, a adunat credincioşii molocani risipiţi prin provincia Tambov, înfiinţând astfel primele comunităţi molocane organizate. După organizarea comunităţii, Uklein a început dezvoltarea unor precepte confesionale clare, consultându-se în acest sens cu bătrânii adunării, şi apoi cu Simion Semeonovici Dalmatov (conducătorul până atunci a unei secte cu caracter iudaic, a “subotnicilor”), alăturat molocanilor (urmat de ceilalţi membri ai sectei iudaizate). Dalmatov i-a împărtăşit lui Uklein valoroase informaţii cu privire la obiceiurile din Vechiul Testament (a cărui bun cunoscător era) – de exemplu, restricţiile lui Moise asupra unor produse alimentare (precum carnea de porc, peştii fără solzi; v. Leviticul, cap.11), pe care Uklein le-a incorporat în doctrina molocană.

În 1770, intrând în oraşul Tambov şi predicând convingerile sale, Uklein a fost arestat – în timpul împărătesei Ecaterina a II-a (1762-1796). După un an de închisoare, a simulat o reîntoarcere la dogmele Bisericii Ortodoxe Ruse, fiind eliberat. După această experienţă, a adoptat un mod de predicare mult mai discret. A continuat să predice în afara provinciei Tambov – în regiunile Voronej şi Saratov (profesia sa de croitor permiţându-i să facă dese deplasări), convertind mulţi oameni la noua credinţă – chiar unii preoţi ortodocşi (precum Savva Ivanov). A continuat răspândirea molocanismului în Ekaterinoslav, Arhanghelsk, Don, ajungând până în Caucazul de Nord. În timpul vieţii sale, în doar primele trei provincii (Tambov, Voronej, Saratov) a adunat peste 5000 de adepţi.

Persecuţiile asupra molocanilor au continuat până la sfârşitul domniei ţarului Pavel I (1796-1801), ele încetând în timpul lui Alexandru I (1801-1825), în 1805, când acesta a acordat libertate religioasă molocanilor în urma unei petiţii primite din partea acestora. În această perioadă de nepersecutare, numărul molocanilor a crescut considerabil. Totuşi, persecuţiile au reînceput în timpul domniei lui Nicolae I (1825-1855), când gruparea molocană a fost calificată drept dăunătoare (1842) – deşi noile persecuţii nu au reuşit să împiedice răspândirea sectei. La sfârşitul secolului al XIX-lea, erau peste 50.000 de molocani în Rusia.

Progresiv, molocanii au migrat din centrul Rusiei, spre câmpiile estice (1811-1814), ajungând în zona râului Molochnaya (1818) [astăzi în sudul Ucrainei]. Această credinţă a păstruns în Basarabia, ajungând chiar în Dobrogea.

În prezent există o semnificativă comunitate molocană pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, constituită din emigranţi (peste 20.000).

Diferende în cadrul cultului molocan au dus la scindarea acestuia în diferite grupări – dintre care cea mai numeroasă este cea a “săritorilor” (în engleză: jumpers).

………………..

Bibliografie

– “A History of Russian Christianity” – vol. III: “The Synodal Era and the Sectarians (1725-1894)”, Daniel H. Shubin, 2005 – capitolul 132: “The Molokans”, pp. 70-80 şi urm. [via Google Docs]. “Crezul molocan” în 24 de puncte, formulat de Simion Uklein, a fost preluat în această lucrare cuvânt cu cuvânt (pp.74-77) din „Raskolniki i ostrozhniki”, Feodor Vasilievici Livanov, volumul 2, cap.12.

– Articolul “Aspecte ale sectarismului rus în secolul al XIX-lea”, Preot Octavian Moșin, publicat 12.07.2010 (paragraful “secta molocanilor” şi altele): http://octavianmosin.info/aspecte-ale-sectarismului-rus-in-secolul-al-xix-lea/

Notă: Am găsit multe articole despre credinţa molocană pe Internet (inclusiv pe Wikipedia), însă majoritatea prezentau formaţii eronate, bazându-se pe o informare insuficientă. Referinţele sus-citate au caracterul de a fi cele mai credibile (dată fiind credibilitatea bibliografiei indicate).

__________________________________________________________

1 = Molocanii au întărit această practică citând versetul biblic: “şi, ca nişte prunci născuţi de curând, să doriţi laptele duhovnicesc şi curat, pentru ca prin el să creşteţi spre mântuire” (I Petru 2:2).

* Totuşi, la slujbele bisericeşti puneau pe masă, pe lângă  Biblie, pâine şi sare, pe baza Cuvintelor Mântuitorului: „Eu sunt Pâinea vieţii” (Ioan 6:35) şi „Voi sunteţi sarea pământului” (Matei 5:13).

2 = grup religios aparţinând curentului “creştinismului spiritualist” din Rusia, atestat documentar din secolul al XVII-lea. Cel care a dezvoltat “crezul duhoborist” a fost Siluan Kolesnikov, primul lider al grupării (1755-75). Numele de “doukhobortsy” (luptători împotriva spiritului) a fost dat de către episcopul de Ekaterinoslav, Ambrosi Serebreanikov (1786-92), care a perceput învăţătura lor ca o luptă împotriva Sfântului Duh.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s