O perspectivă proprie asupra Focşaniului a Luciei Constantinescu (n.1931)

O perspectivă proprie asupra Focşaniului

„Pe lângă istoria „oficială” a oraşului Focşani, Lucia mi-a oferit o „istorie proprie” (cum vedea ea oraşul, în copilărie):

            În anii ’30, în Focşani existau două pieţe: Piaţa Munteni şi Piaţa Moldovei. Între cele două era amplasat un mic monument („borna de hotar”)[1], pe locul unde trecea odată Milcovul şi unde erau despărţire cele două ţări române:

Familia Ionescu locuia în partea Pieţei Munteni, pe strada Locotenent Ene Negoiţă (redenumită Trotuş), în apropierea străzii Brăilei (astăzi bulevard) şi a Străzii Mari a Unirii (a nu se confunda cu Bulevardul Unirii) – ambele artere principale ale oraşului. Localnicii se plimbau deseori pe cele două străzi (Brăilei şi Unirii), de la un capăt la altul, întâlnindu-se adesea cu cunoscuţi.

Un detaliu amuzant: când cei din Piaţa Munteni mergeau ori se întorceau în Piaţa Moldovei, ei spuneau: „Merg în Moldova”, respectiv, „Am fost în Moldova”. Ulterior, Piaţa Munteni a devenit Piaţa „Unirii”, Piaţa Moldovei a devenit Piaţa „Independenţei”. „Borna de hotar” a fost mutată de mai multe ori; a fost readusă, eventual, pe amplasamentul iniţial – dar nu în acelaşi loc. [*]

În timpul demolărilor au fost descoperite galerii secrete care făceau legătura dintre Moldova şi Muntenia (folosite în vremurile dinainte de unirea din 1859).

La 24 ianuarie 1995 (de „Ziua Unirii”), pe strada Republicii (fosta stradă centrală „I.C.Brătianu) s-a inaugurat „Muzeul Unirii”, a cărei construcţie începuse de mai multă vreme iar Lucia nu a avut ocazia să-l vadă (finalizat).

În oraş mai existau Teatrul şi Ateneul popular – ambele construite pe baza donaţiilor maiorul Gheorghe Pastia[2] (din 1908/1926), cu singura condiţie ca ambele să îi poarte numele (cum se întâmplă şi astăzi)[3]. Teatrul a fost inaugurat în 1913, iar Ateneul (deşi construcţiile au început din 1927) în 1945. La Teatrul „Pastia”, Lucia a văzut spectacole unde au jucat actori de excepţie (Florica Demion, Mircea Şeptilici, Emanoil Petruţ etc.).

Într-adevăr, în oraş exista o numeroasă comunitate evreiască. Pe strada Brăilei şi strada Mare a Unirii aveau magazine mulţi comercianţi evrei (Iancu, Rosman) – de manufactură, de îmbrăcăminte, de încălţăminte etc.

Pe strada Mare exista şi o cofetărie (a lui Vasiliu[4]), foarte frumoasă şi elegantă, dar de unde părinţii Luciei nu-şi permiteau să cumpere prăjituri (care erau foarte scumpe). Din fericire, exista şi o cofetărie mai micuţă (a unui bulgar numit Staver), de unde mergeau să-şi cumpere îngheţată.

Tot pe Strada Mare era Farmacia Huzum – pe atunci detinută de farmacistul Ioan Huzum. Această familie (Huzum) a dat mai multe personalităţi [5]. Lucia poate spune că această farmacie i-a salvat (efectiv) viaţa – găsind aici medicamente care au vindecat-o de dezinterie (o boală gravă care, dacă netratată, ar fi avut un sfârşit nefericit). În 1948, farmacia a fost naţionalizată, dar clădirea s-a păstrat aproape identică până la începutul anilor 1980 (în timpul cărora comuniştii au „desăvârşit mutilarea Focşaniului”, după cum afirmă dl. Sorin Tudose).

Un loc frumos în cadrul oraşului era Grădina Publică (a Bisericii „Sfântul Ioan”). În acest mare „parc” (cu o bogată vegetaţie – inclusiv plante exotice) se găseau un bufet şi un chioşc[6] (unde cânta fanfara militară). În faţa chioşcului erau mai multe scaune cu spătar – pentru care trebuia să plăteşti ca să te aşezi pe ele! Pentru cei mai „săraci” (sic!) erau băncile din lemn – pe care au stat înscrise, în mod frumos, diferite proverbe (ex: „Respectaţi şi cinstiţi bătrâneţea”). Mai era aici şi un pod, care trecea o apă curgătoare, lângă care exista o grotă – care, ca orice spaţiu misterios, plăcea mult copiilor.

În fine, mai exista şi un lac – care iarna îngheţa, devenind un soi de patinoar. Copiii mai mult se distrau uitându-se la alţii cum patinează, pentru că ei nu puteau întrucât această distracţie avea un cost (iar ei nu-şi permiteau). Totuşi, puteau merge cu sania pe „derdeluş”.

Din păcate, Grădina Publică a fost parţial distrusă (de către comunişti). O mare parte a spaţiului a fost eliminat (cu toată vegaţia pe care o avea), spre a fi construite blocuri. Astăzi, este mai mult un parc decât o grădină. În locul vechiului bufet se găseşte azi terasa unei discoteci (Vox).

În 1939, pe unele străzi din Focşani (inclusiv pe Trotuş) s-a instalat canalizare (în absenţa cărora strada era inundată de ploaie), iar, în 1940, lumină electrică (până atunci, foloseau lampe cu gaz, iar seara curtea casei era luminată cu un felinar în care puneau o lampă).

Tot pe atunci, familia Ionescu şi-au luat primul aparat de radio.”

(„O perspectivă proprie asupra Focşaniului”, din „O biografie romanţată a Luciei Constantinescu – născută Ionescu”, Tudor Vişan-Miu, 2013, Bucureşti, pp.14-19)

______________________________________________

DESCRIERE FOTOGRAFII

FOTO 1: „Borna de hotar” – via http://focsaniulvechi.ro/photo/borna/

(sursa: Arhive Naţionale Vrancea).

FOTO 2-3: Teatrul Comunal „Maior Gheorghe Pastia”.

1) vederea editată de FotoFilm Cluj (colecţia Sorin Tudose):

http://focsaniulvechi.ro/photo/teatrul-bustul/

2) carte poştală editată de librarul focşănean Gh. D. Mircea: http://focsaniulvechi.ro/photo/teatrul-in-1930/

FOTO 4-5: Grădina Publică

1) http://focsaniulvechi.ro/photo/gradina-proverbe/ (sursa: Arhive…).

2) http://focsaniulvechi.ro/photo/grota/ (vedere din 1910)

Notă Focşaniul vechi este un proiect al d-lui. Sorin Tudose („focşănean îndrăgostit de oraşele vechiului Regat”), început în anul 2011. Site-ul conţine fotografii cu oraşul Focşani – datând din secolul al XIX-lea, din perioada interbelică şi, în fine, cea comunistă (spre a ilustra schimbările majore suferite de oraş în timpul dictaturii). Puteţi citi mai multe despre acest proiect aici. Site-ul are şi un profil aferent de Facebook.


[1] “Borna de hotar” a fost inaugurată în 1931, în prezenţa faimosului istoric Nicolae Iorga (n.1871-d.1940). A tot fost mutat de colo colo; în prezent, a fost readus (eventual) în fosta Piaţă Munteni (dar nu pe exact acelaşi amplasament).

[*] „Borna de Hotar a tot fost mutata de-a lungul a 8 decenii. Acum a fost readusa in Piata Unirii, dar tot nu este pe amplasamentul ei initial. Nici nu mai avea cum, Piata este dominata de Monumentul Unirii, un colos comunist ce ar fi pus in umbra frumoasa Borna.” (Sorin Tudose)

[2] Pentru realizarea celor două instituţii de cultură, filantropul Gheorghe Pastia (n.1848,Focşani-d.1929,Focşani) a donat aproape întreaga sa avere. Fiul unui moşier (Tache Pastia). A „îmbrăţişat” cariera armelor – luând parte la Războiul de Independenţă (1877-78), unde a fost decorat -, dar după 1886 a renunţat la armată şi s-a întors în Vrancea pentru a se ocupa de moşia familială. Devenit membru al Partidului Conservator, a început o carieră politică (senator, din 1889, deputat, din 1911).

[3] Totuşi, în perioada comunistă, Teatrul a fost redenumit “Dimitrov” (după liderul partidului comunist bulgar), iar Ateneul, doar “Popular”. S-a revenit la denumirea iniţială după ‘89.

[4] Nicu Vasiliu era un cofetar popular în Focşani. Soţia lui se numea Eufrosina.

[5] Farmacistul Ioan Huzum, căsătorit cu Clara (născută Androniu) este tatăl poetului Virgil Huzum (n.12 decembrie 1905, Ianca, judeţul Brăila – d.6 iulie 1987, Focşani). În anii 1910’, familia lui s-a mutat la Focşani – unde Virgil a absolvit Liceul “Unirea” (1916-1923). Aici a debutat ca poet (sub oblăduirea lui I.M. Raşcu, în „Anuarul societăţii literare «Grigore Alexandrescu» pe 1922-1923″). Virgil este tatăl cineastului Sergiu Huzum (n.1933, Focşani-d.2004), “inventatorul procedeului transtrav (de filmare)”, căsătorit cu poeta “Mioara Cremene” (n.1923; nume real: Marina Elena Gorea).

[6] Cu sensul secund, de “construcție ușoară (de lemn) așezată în grădini particulare sau publice (ca adăpost la umbră, pentru odihnă etc.)”.

Despre Tudor Vişan-Miu

Sunt un tanar cu preocupari intelectuale. Principalele mele domenii de interes: istoria, genealogia, memorialistica, literatura, lingvistica, economia, politica, filosofia, teologia. Legat de aceste domenii: cred ca istoria este o forma de a invata despre oameni, ca fiecare persoană are origini familiale ce merita aflate si ca "o viata capata mai mult sens atunci cand este scrisa". Iubesc cartile. Cred ca a scrie corect in propria limba este o dovada de patriotism (nu am putut-o face in acest profil deoarece Gravatarul nu accepta diacritice - n.m.). Am o viziune social-economica "de dreapta". Cred ca "treburile publice" sunt o chestiune de interes general, dincolo de "partea scandaloasa" ce prea adesea însoteste administrarea lor. In privinta formei de guvernamant a Romaniei, sunt sustinatorul unei monarhii constitutionale. Consider democratia si capitalismul cele mai bune sisteme inventate pana acum de catre om. Filosofic, ader la modernitatea clasica. Religios, sunt un crestin fundamentalist si conservator. ”Primeste deci darul meu, care ti-a fost adus, fiindca Dumnezeu m-a umplut de bunatati si am de toate” (Geneza, 33:11)
Acest articol a fost publicat în Amintirile unei Focşănence și etichetat , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la O perspectivă proprie asupra Focşaniului a Luciei Constantinescu (n.1931)

  1. Pingback: Majoratul | tudorvisanmiu

  2. Pingback: Volume realizate (ianuarie 2014) | Servicii Memorialistice

  3. Pingback: Volume memorialistice 09.2010 – 15.09.2014 | Servicii Memorialistice

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s