Verii înalţi, soţi şi părinţi, pe care fetiţa-i privea de jos

Dintre surori, Evdochia era cea mai tânără şi ultima care s-a căsătorit şi-a mai născut un copil. Sora cea mai mare, Anastasia, s-a căsătorit în tinereţe cu un afacerist rus, Efim Vladimirov, şi-au avut şase copii. Ana, măritată cu Vasiliev, a avut trei odrasle. După moartea “Nastei”, Efim s-a căsătorit cu sora ei, Maşa, şi-au avut un singur copil.

Verii bunicii mele erau înalţi, toţi căsătoriţi pe când Mărioara încă nici nu terminase clasele primare. Puteai spune că dânşii o cam neglijau, din moment ce era puradelul cel mai mic al neamului lor. Acest lucru este adevărat, însă nu-i vina lor: ce discuţii serioase, pe “picior de egalite”, să porţi c-o fetiţă ce mai degrabă le-ar fi fost fiică, decât verişoara lor?

 

Unchiul Vasiliev a decedat timpuriu. Nu la puţin timp, copii săi au plecat din Tulcea. Băieţii cei mari, Constantin “Costea”, economist, şi Ilie “Iliuşa”, inginer, s-au stabilit la Bucureşti. Primul, nefiind căsătorit, făcea în mod regulat vizite mamei sale, Ana, şi mătuşii sale, Evdochia. Al doilea, familist (soţ, tatăl unui băiat), se întorcea rareori în oraşul natal. O curiozitate: deşi era mai mic, “Iliuşa” era mai înalt decât fratele său, destul de scund.

Fiica, numită Maria şi chemată “Maşa”, a urmat facultatea şi a devenit profesor universitar. O perioadă după căsătoria în Tulcea, soţul ei, profesorul Mateescu, devenit inspector şcolar, a fost repartizat la Cluj, soţia sa mutându-se împreună cu el. Au avut două fiice. 

 

Unchiul Efim era un om solid, creştin molocan, puţin fudul, dar un gospodar care, de la o provenienţă modestă, a reuşit să-şi deschidă o afacere prosperă: o fabrică de frânghii din bumbac şi-un magazin cu articole de pescuit.

Sora lui, căsătorită Adolfov, era mamă a doi copii, o fată (Xenia) şi un băiat (care-a plecat din Tulcea). Dacă a acceptat-o pe Nastea, cu Maşa nu s-a înţeles niciodată, nici mama, nici fiica. Şi-aşa a apărut gâlceavă în familie, între “Adolfiţe” şi Maşa, care-a implicat-o şi pe bunica mea, Covaliov, şi pe mama ei. Trist lucru  când familiile nu se înţeleg şi nu-i înţelegere deplină între semeni!….

 

Bunica mea avea impresia că Vladimirovii erau un pic cu nasul pe sus. Poate era numai impresia ei, din moment ce dânşii alcătuiau o familie de oameni înalţi….. Sau oare aşa-i vedea bunica mea, fiindcă era ea mică? Dar nu, aveau o statură peste medie, asta-i cert.

Cel mai mare dintre ei se numea Victor, înalt cât tatăl său. În administrarea lui au fost lăsat magazinul cu articole de pescuit, după moartea tatălui său.

Era căsătorit cu-o rusoaică dintr-o familie înstărită, Tania, provenind din oraşul Tighina (în Basarabia). “O femeie de o frumuseţe rar întâlnită”, o numea bunica mea. Nefericit i-a fost destinul, să-şi dea ultima suflare aducând pe lume un fiu (din păcate, trupul ei nu era făcut să nască, iar lipsa de condiţii medicale i-a costat viaţa).

Băiatul, numit Efim Victorionovici şi-alintat “Puiu”, născut în 1932 (era cu un an mai mic decât bunica mea). purta greaua povară de a se fi născut la moartea mamei lui….. Dat în grija mătuşii sale, Elena, lui “Puiu” i-a murit în adolescenţă şi tatăl, doborât prematur de o boală gravă…..

 

Elena Efimovna l-a iubit mult, ca pe copilul ei. Căsătorită cu industriaşul Petru Sezonov, “Petea”, proprietarul unei mori şi-a unei uleiniţe [*]. Soţul ei fiind baptist, ea s-a reconvertit de la cultul molocan la credinţa lui. Ea era la rândul ei mamă, a unui băiat numit Efim Petrovici, “Cici” chemat (porecla-i venea de la “Efimcic”, alintarea din copilărie).

Elena nu-şi lăsa băiatul în compania fetelor. Pe cale de consecinţă, nu-i convenea deloc prietenia dintre fiul ei şi nepoata, Maria Covaliov, mătuşă (!) pentru el cu trei ani mai mică. Când el pleca de-acasă şi venea în vizită s-o vadă, mama lui nu era deloc încântată, ba chiar a făcut de mai multe ori scandal străbunicii mele, ca “Cici” să steie departe de fetiţa ei (deşi, dacă e s-o judecăm aşa, dânsul era vinovat şi nu bunica mea). Până la urmă, trebuie s-o înţelegem şi pe ea: îşi iubea tare mult feciorul, şi l-ar fi vrut mai mult în compania ei, nu să umble cu copile pe străzi……

Soţul ei, “Petea”, nu era deloc aşa. I-ai fi putut zice “ursuz”, însă termenul mai potrivit ar fi “retras” ori, după bunica mea, de un “enorm bun-simţ”. Vorbea puţin, nu dădea impresia de radiere emoţională, dar era cinstit, amabil şi generos. De pildă, când străbunica mea a venit în apropierea Paştilor să-i ceară făină pentru cozonac de la moara lui, el n-a stat pe gânduri: i-a livrat imediat câteva kilograme şi-a refluzat orice plată pentru asta, fiindcă “doar suntem în familie”, zise el.

În fine, revenim: bunica mea s-a conformat rugăminţilor mătuşii ei. Trecut-au anii, spre tinereţe, în care ea nu a mai umblat trela-lela cu dânsul dar, de puţinele ori când l-a mai văzut pe cealaltă parte a străzii, nu a existat ocazie în care să nu-l aştepte să treacă pe latura cealaltă, pentru a sta de vorbă cu el. Până la urmă, a plecat la studii universitare în medicină şi-a devenit medic la Vatra Dornei. Nu s-a căsătorit niciodată. Motivul este că “a aşteptat o femeie după cum visa el, perfecţiunea intruchipată. Partea proastă era că omul era cam acru şi nu atât de rupt din soare ca să-l curteze vreo zână din poveşti” [**] …..

Neînţelegerile, care de pe-acum ni s-ar putea părea ridicole, au fost lăsate pe seama trecutului la îmbolnăvirea străbunicii mele şi începutul paraliziei membrelor inferioare. Pe când bunica mea era la serviciu (angajată la Secţia de Învăţământ, cu program fix), Elena venea mereu să-şi viziteze mătuşa, aducându-i, ocazional, şi câte o prăjitură.

 

Un alt văr se numea Andrei. El a fost numit administratorul fabricii de frânghii, după moartea moşului Efim. Avea o uşoară afecţiune oculară, purtând o pereche de “pince-nez” (ochelari prinşi pe “podul nasului”). Soţia lui, Olimpia, era de origine bulgăroaică, sora unei asistente medicale căsătorite cu un medic român. Andrei avea o relaţie apropiată cu verişoara sa. De exemplu, insista să nu-i zică “djádja” (“unchi”), în ciuda diferenţei mari de vârstă.

Fiul lor, născut în 1942, a fost numit Olimpiu Andreevici [***], după mama lui. Andrei a invitat-o pe bunica mea să se joace cu fiul lor, alintat “Puiu”, ea fiind mulţumită de faptul că reuşea să-l facă să adoarmă fără prea mare mare efort.

 

Dacă pe Andrei, bunica mea l-a respectat cel mai mult, acest lucru nu poate fi spus şi despre Alexandru Vladimirov. “Saşa” i se spunea. Era angajat pe un post în contabilitate obţinut de tatăl său, întrucât nu absolvise o facultate. Avea teribilul viciu al consumului excesiv de alcool (deşi, după bunica mea, era un “beţiv stilat”, beind ‘băuturi spirtoase’ numai în “locuri alese” precum restaurantele)…. pe lângă asta, avea slăbiciune pentru femei: s-a căsătorit la 50 de ani, cu o asistentă medicală, mai degrabă din considerente casnice, mutându-se în casa dânsei de pe strada 14 noiembrie, mai sus de Liceul “Spiru Haret”.

 

Cele mai tinere fiice erau Maria Efimovna, chemată “Mazi”, şi Clemanţa. Fiind în “perioada de tranziţie” dintre tinereţe şi maturitatea de a fi soţie şi mamă, ele nu o tratau pe verişoara lor cea mai mică în modul cel mai potrivit. Impresia bunicii mele era că, în general, “Mazi” nu avea un aspect fizic plăcut ori o fire confortabilă. Clemanţa, de asemenea, nu ar fi avut o natură prietenoasă, însă avea un chip frumos.

Maria Efimovna s-a căsătorit cu avocatul Dorel Teodorescu. S-au mutat împreună în casa lui de pe strada Bunavestire, în vecinătatea profesoarei de biologie Rodica, căsătorită Leonte, sora acestuia. Au avut un băiat.

Clemanţa s-a mutat la Bucureşti în tinereţe, iar bunica mea n-a mai aflat nimic despre ea: nici cum cum a trăit, nici dacă a devenit soţie ori mamă.

 

Nastea a murit tânără, după naşterea Clemanţei. După cum v-am spus, Efim s-a recăsătorit cu sora ei, Maria Andreevna, şi-au avut un copil. Oricât şi-a dorit să fie mamă, Maşa n-ar fi vrut să aibă un băiat….. La aflarea sexului copilului ce-l purta în pântece, Maşa a fost destul de amărâtă pentru că, după cum i-a mărturisit Evdochiei, “n-o să mănânce pâine cu lapte de la el”. Până la urmă, neliniştea ei s-a adeverit.

Băiatul a fost numit Simion, după fratele mamei sale. Chemat “Senea”, a moştenit cumplitul viciu al alcoolismului (de care suferea şi “Saşa”, fratele pe jumătate cu care nu s-a înţeles), însă lipsit de “stil”: beţivul îşi săvârşea ebrietatea în “spaţii comune” – cârciumi, birturi, în vizită, acasă, oriunde putea – . Pentru a-l disciplina, tatăl său l-a forţat să urmeze serviciul militar (deşi cultul molocan se împotrivea acestui lucru), însă Senea a renunţat (din motive ce nu ţin de cult ci din lipsa de disciplină).

Până la urmă, s-a însurat cu Milca, modista [1] străbunicii mele şi a surorilor ei. După cum a mărturisit ea mai târziu, nu s-a măritat cu dânsul datorită unor simţăminte nemaitrăite ce i-ar fi unit, ci mai mult din milă pentru dânsul, deşi era mai în vârstă decât el şi.. . era văduvă (soţul ei precedent fusese croitor).  Nu de puţine ori Milca ori Maşa au venit cu urme evidente de violenţă în casa străbunicii mele, pentru a găsi adăpost din faţa unui om de care, deşi îl iubeau, se temeau când îşi ieşea din simţiri sub influenţa ‘băuturii spirtuoase’.

 

Naţionalizarea de la 1948 i-a afectat pe toţi membrii acestui neam numeros de români de origine rusă. Casa Anei de lângă primărie, casa lui Efim (lăsată Maşei) din centrul oraşului, casa familiei Vladimirov de pe strada Griviţei, casa şi moara lui Petea Sezonov de la intersecţie, casa părinţilor Olimpiei, toate au fost trecute în proprietatea Republicii Populare Române. Ana s-a mutat în blocul de lângă Liceul “Principesa Ileana”, Maşa s-a mutat pe strada Babadag (până la căsătoria cu Milca, Senea a locuit împreună cu ea), familia lui Petru şi a Elenei s-au mutat în fosta casă a lui Victor, Saşa s-a mutat temporar (din casa familiei) în noua casă a Elenei (până la căsătoria cu asistenta medicală), iar familia lui Andrei s-a mutat într-un bloc de pe lângă strada Isaccei.

Mai târziu, a apărut zvonul celei mai cumplite trădări: mai mulţi tulceni respectabili din acele vremuri au vehiculat ideea cum că Senea, membru al unei familii burgheze păgubite enorm de regimul comunist, ar fi fost “turnător”. Nu pot confirma acest lucru, însă bunica mea crede că, până la urmă, aşa a fost, din moment ce vărul ei nu avea nicio slujbă, în contextul unui sistem care prevedea obligativitatea unui loc de muncă.

 

Trecut-au anii şi pământul i-a luat pe toţi: Victor (anii ’40 – ‘50), Mazi şi Dorel (anii ’60), Saşa (anii ’70  – ’80), Andrei (anii ’80 – ’90), Senea (1994) şi Elena (anii ‘90). Soţii Teodorescu au fost înmormântaţi lângă locul de veci lui Vasile Covaliov, bunica mea venind adesea să plivească buruienile şi să pună o floare peste mormântul lor. În privinţa lui Simion Efimovici, bunica, fiind plecată din Tulcea la Bucureşti, nu a putut lua parte la înmormântarea vărului care, cu bune, cu rele, îi era rudă de sânge (lucru pe care l-a regretat).

___________________________________________________________________________________

* Prima moară era la Tulcea, la intersecţia străzii Traian cu strada Libertăţii. A doua moară era la Babadag, iar ulterior s-a defectat. Petru Sezonov, fiul lui Alexei şi a Nastei, născută Cudraţov, provenea din numeroasa familie a Sezonovilor, răspândită astăzi de-a lungul şi de-a latul lumii.

** Acest aspect mi-a fost adus în vedere de Răsvan Cristian Stoica, căruia mama lui, Mia (fiica lui Pavel Sezonov, văr primar cu Petru), i-a povestit în copilărie despre “Ifim”, un fel de văr al ei, această amintire parvenindu-mi de curând, într-un schimb de…. memorii (la 29 septembrie 2011, prin corespondenţa electronică).

*** Olimpiu Andreevici Vladimirov (n.9 ianuarie 1942, Tulcea), geolog, poet şi publicist. Absolvent al Colegiului Dobrogean “Spiru Haret” (1947 – 1959) şi Facultăţii de Geologie din cadrul Universităţii Bucureşti, Secţia Mineralogie (1962 – 1967).  Autor a peste 20 de lucrări de specialitate – proprii sau în colaborare – privind activitatea de cercetare geologică, cu scopul evidenţierii şi punerii în exploatare a diverse substanţe minerale utile din arealul judeţului Tulcea.

A debutat literar în 1958 (la 16 ani), cu versuri în revista clujeană “Steaua” (nr.9). Organizator al manifestărilor anuale şi cincinale dedicate poetului Panait Cerna (n.25 septembrie 1881 – d.8 aprilie 1913). Îndrumător al cenaclului literar (1968 – 1978) şi coordonator al Concursului Naţional de Poezie şi Eseu (1975 – 2006) purtând numele lui Panait Cerna. Director al Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale din Tulcea.

BIBLIOGRAFIE: volumele de poezie “Confesiuni” (1980), “Semn” (2006), “Identitate” (2008), antologia de personalităţi dobrogene “Insula Albă” (2003) (în colaborare cu Marian Dopcea)

EDIŢII ÎNGRIJITE: volume de poezie “Orele Patriei” (1972), “Pe trepte de timp” (1974), “Cununa de cântec” (1975), “Inscripţii pe columne de eroi”” (1975), “Cântarea României” (1977) “Aniversare” (1978), “Carpe Diem” (1994 – 1999), “Vox Juventutis” (2000) (antologii de poezii ale laureaţilor concursului naţional de poezie şi eseu ‘Panait Cerna’); cărţi comemorative ‘Panait Cerna’ – “120 de ani de la naştere” (2001), “125 de ani de la naştere” (2006), “130 de ani de la naştere” (2011)

1 = femeie care confecţionează şi vinde pălării femeieşti şi unele accesorii de podoabă. Cuvântul provine din francezul “modiste”.

Despre Tudor Vişan-Miu

Sunt un tanar cu preocupari intelectuale. Principalele mele domenii de interes: istoria, genealogia, memorialistica, literatura, lingvistica, economia, politica, filosofia, teologia. Legat de aceste domenii: cred ca istoria este o forma de a invata despre oameni, ca fiecare persoană are origini familiale ce merita aflate si ca "o viata capata mai mult sens atunci cand este scrisa". Iubesc cartile. Cred ca a scrie corect in propria limba este o dovada de patriotism (nu am putut-o face in acest profil deoarece Gravatarul nu accepta diacritice - n.m.). Am o viziune social-economica "de dreapta". Cred ca "treburile publice" sunt o chestiune de interes general, dincolo de "partea scandaloasa" ce prea adesea însoteste administrarea lor. In privinta formei de guvernamant a Romaniei, sunt sustinatorul unei monarhii constitutionale. Consider democratia si capitalismul cele mai bune sisteme inventate pana acum de catre om. Filosofic, ader la modernitatea clasica. Religios, sunt un crestin fundamentalist si conservator. ”Primeste deci darul meu, care ti-a fost adus, fiindca Dumnezeu m-a umplut de bunatati si am de toate” (Geneza, 33:11)
Acest articol a fost publicat în Cartea B: Cronica Familei Pavlov și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Verii înalţi, soţi şi părinţi, pe care fetiţa-i privea de jos

  1. Pingback: Despre Efim “Cici” Sezonov | Cronica familiei Sezonov

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s