Capitolul 14: La ceai şi prăjituri

În drumul ei de la Liceul “Principesa Ileana” spre casă, bunica mea îi făcea frecvent vizite mătuşii ei, Ana Vasiliev, care se mutase cu chirie foarte aproape de liceu, într-un apartament dintr-un bloc de pe strada Gloriei, după naţionalizarea casei de lângă primărie (1948). Maria era trimisă de mama ei pentru a verifica starea tanti Nuşei, ţinându-i companie măcar 10 minute, iar bunicii mele îi făcea plăcere, mai ales că mătuşa ei o servea cu ceai şi o prăjitură proaspăt scoasă din cuptor.

            Într-o zi, Maria a văzut în faţa blocului de pe strada Gloriei un detaşament de poliţie şi un echipaj de salvare. Temerea ei imediată a fost că ceva s-ar fi întâmplat cu mătuşa. Faptic, era vorba de o vecină a ei, o unguroaică bătrână……

            Bunica mea o vedea cu ocazia fiecărei vizite pe această persoană. Simpla ei prezenţă în Dobrogea era curioasă, din moment ce majoritatea ungurilor din România locuiau în Transilvania. Această femeie nu era căsătorită şi nici nu avea copii, în sensul adevărat al cuvântului: “copilul” ei era o pisică, pe care o iubea foarte mult.

Această pisică a făcut 4 – 5 pui. Stăpâna lor câteodată nu mânca ea pentru a le da de mâncare pisicuţelor ei, ea hrânindu-se cel mult din resturile mâncării lor. Ana i-a spus că acest lucru nu este normal, dar bătrâna nu a ascultat-o: până la urmă, bătrâna iubea pisicile ca pe copii ei, iar o mamă ar rămâne nemâncată ca să-şi hrănească copii.

Într-o noapte, unguroaicei I s-a făcut rău şi a zăcut câteva zile în pat. În timp ce nu se putea mişca, pisicile i-au mâncat carotida [1] şi apoi, orice altă parte a corpului neacoperită de haine. A fost descoperită de proprietara blocului moartă, mâncată de propriile animale.

De-atunci şi până astăzi, bunica mea vede pisicile ca pe animale egocentrice, a căror fascinaţie este redusă prin îngrijirea excesivă a propriului stomac.

_________________________________________________________________________________

1 = fiecare dintre cele două artere principale, ramuri ale aortei, situate de o parte şi de alta a gâtului, care transportă sângele de la inimă la cap. Cuvântul provine din francezul “carotide”.

Despre Tudor Vişan-Miu

Homo sum, humani nihil a me alienum puto.
Acest articol a fost publicat în Partea a III-a: Tinereţea și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s