Capitolul 7: Moştenirea

Casa familiei Pavlov. Anii ’30. Pe patul de moarte: Ana Pavlov. În casă, fiicele ei: Evdochia Covaliov, Maria Vladimirov şi Ana Vasiliev. Prima, moştenitoarea casei. Celelalte două…. mai mult decât oaspeţi: pretendente la o parte din casă.

            “Să-i daţi casa Lidusei” (Simion, pe patul de moarte). Dintre cele trei surori ce-au rămas, Evdochia era fiica cea mai mică, mama nepoatei cele mai mici. “Babushka Ana” îi dăduse ei locuinţa. Maşa, vehementă (Anuşa, prezentă): susţine o revendicare fără temei. Sosirea lui Vasile, chemat de Lucica: gest dureros (palmă peste obraz), contra-agresare fonică. “Cât timp eu o să mai fiu în casa asta, să nu te mai văd”, spuse străbunicul cumnatei sale, tanti Maşa. “Afară din casă!” (Anuşa, pusă între paranteze, o urmează).

Moştenirea: prilej de discordie familială.

Despre Tudor Vişan-Miu

Homo sum, humani nihil a me alienum puto.
Acest articol a fost publicat în Partea I: Copilăria și etichetat , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s