Capitolul 4: Şcoala Primară nr. 1 de Fete

Şcoala primară nr. 1 de Fete de pe strada Babadag era considerată cea mai selectă instituţie de învăţământ primar din oraşul Tulcea. Deşi era destul de departe de casa familiei Covaliov [1], plecând de la premisa că merită să faci orice drum pentru o educaţie corespunzătoare, putem spune că distanţa nu era o problemă [*].

Învăţătoarea bunicii mele se numea Elena Ionescu, un dascăl liniştit şi blând, căsătorită cu un profesor. În fiecare an, pe 21 mai, cu ocazia Sărbătorii Împăraţilor Constantin şi Elena, bunica mea îi aducea în dar un buchet mare de boule de neige [2]. Directoarea şcolii era doamna Iosub Virginia. 

O altă figură din şcoala primară pe care bunica mea nu a uitat-o este o vârstnică femeie de serviciu, mamă a trei copii, cumsecade. Despre ea, Maria îşi aminteşte că, întotdeauna, de 1 martie, ea le atenţiona ca atunci când apare soarele, să-şi ascundă mărţişorul de razele luminoase, pentru ca să nu “se înnegrească”, cum spune folclorul românesc.

            Şcoala era foarte aproape de secţia de poliţie, cele două clădiri fiind separate de garduri înalte din metal şi un teren. Maria îşi aminteşte că ea şi colegele ei făceau destul de multă gălăgie, motiv pentru care poliţiştii le băteau cu baioneta în bările gardului pentru ca să facă linişte. Elevelor nu le era permis să meargă lângă sediul poliţiei.

            În fiecare săptămână, două dintre eleve, alese de învăţătoare, trebuiau să ia parte la slujba ţinută la Catedrala “Sfântul Nicolae”, una dintre acestea spunând rugăciunea “Tatăl Nostru”, iar cealaltă crezul ortodox. Câteodată, bunica mea era prima dintre acestea……

            Ştiţi ce “Amen” în limba ebraică? “Aşa să fie!….. cu adevărat!”.  

__________________________________________________________________________________

1 = Şcoala Primară nr. 1 de Fete era situată de strada Sfinţii Împăraţi (actuala stradă Nicolae Bălcescu), la patru străzi distanţă de strada Traian (Traian, Bunavestire, Babadag, Banatului / Concordiei).

* = Această afirmaţie este întărită şi de exemplul lui Vasile Covaliov, absolvent al Şcolii de Cadeţi din Chişinău şi elev la Şcoala de Iuncări de la Odesa, la peste 200 de kilometri departe de localitatea natală (Ismail), şi al Evdochiei Pavlov, absolventă a Pensionului de fete din Galaţi, la circa 31 de kilometri distanţă de Tulcea. 

2 = “bulgăre de zăpadă” (în franceză) este denumirea populară al arbustului “Viburnum opulus”. Perioada lui de înflorire este între lunile mai şi iunie. Este o specie de arbust ornamental foarte apreciată datorită inflorescenţelor ei globuloase de culoare albă, de unde îi vine şi denumirea.

Despre Tudor Vişan-Miu

Sunt un tanar cu preocupari intelectuale. Principalele mele domenii de interes: istoria, genealogia, memorialistica, literatura, lingvistica, economia, politica, filosofia, teologia. Legat de aceste domenii: cred ca istoria este o forma de a invata despre oameni, ca fiecare persoană are origini familiale ce merita aflate si ca "o viata capata mai mult sens atunci cand este scrisa". Iubesc cartile. Cred ca a scrie corect in propria limba este o dovada de patriotism (nu am putut-o face in acest profil deoarece Gravatarul nu accepta diacritice - n.m.). Am o viziune social-economica "de dreapta". Cred ca "treburile publice" sunt o chestiune de interes general, dincolo de "partea scandaloasa" ce prea adesea însoteste administrarea lor. In privinta formei de guvernamant a Romaniei, sunt sustinatorul unei monarhii constitutionale. Consider democratia si capitalismul cele mai bune sisteme inventate pana acum de catre om. Filosofic, ader la modernitatea clasica. Religios, sunt un crestin fundamentalist si conservator. ”Primeste deci darul meu, care ti-a fost adus, fiindca Dumnezeu m-a umplut de bunatati si am de toate” (Geneza, 33:11)
Acest articol a fost publicat în Partea I: Copilăria și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Capitolul 4: Şcoala Primară nr. 1 de Fete

  1. Pingback: Şcoala nr. 1 de fete din Tulcea, înfiinţată de Nifon Bălăşescu în 1879 | Amintiri din Cutia de Carton

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s