Capitolul VIII: Administrator în Cadrilater

În anul 1938, la 10 martie, având 21 de ani, bunicul meu a fost angajat ca administrator al terenurilor agricole din judeţele Durostor şi Caliacra, aparţinând Cadrilaterului (partea de sud a Dobrogei). Prin decizia statului român, aceste terenuri agricole rămase de la bulgari (după câştigarea teritoriului de către România, în 1913) [1] au fost repartizate cetăţenilor români veniţi din judeţul Teleorman.

            Tânăr fiind, Mircea rezista cu greu entuziasmului de la verificările pe care le făcea în aceste două judeţe, ocupând o funcţie importantă (membru al Comisiei Militare a Raionului Tulcea). În această perioadă, familia Mitroi s-a relocat în Bazargic, capitala judeţului Caliacra, într-un cartier cu o populaţie majoritar bulgară, destul de ostilă cetăţenilor români (periodic, izbucneau conflicte la scară mică şi medie).

            Cu toate acestea, au existat şi aspecte mai puţin încordate: vacanţele în Balcic, cu şederea pe malul mării şi vizita Castelului Reginei Maria (unde, în treacăt fie spus, l-a admirat pe Prinţul Moştenitor, Mihai I, pedalând o bicicletă în curtea castelului); şi meciurile de fotbal în echipa “Avântul din Bazargic”, pentru amatori (nu sportivi profesionişti), în cadrul cărora Mircea – fire sportivă – era atacant.

“Avântul din Bazargic” (desen de Mihai Vişan-Miu)

Mircea a locuit cu familia în Cadrilater pe un interval de aproape doi ani (1938 – 1940), situaţie care avea să se schimbe în toamnă. Pe 6 septembrie 1940, sub presiunea preşedintelui Consiliului de Miniştri (Ion Antonescu), Carol al II-lea a fost forţat să abdice în favoarea fiului său, Mihai. Pe 7 septembrie, o zi mai târziu, în urma Tratatului de la Craiova, semnat de România sub presiunea Germaniei [2], judeţele Durostor şi Caliacra au fost înnapoiate Bulgariei.

În zadar a strigat populaţia “Nu cedăm, să luptăm”, iar drama ocupării Basarabiei şi Bucovinei de Nord în iunie de către Uniunea Sovietică (iunie – iulie 1940) şi a cedării nord-vestului Transilvaniei către Ungaria (august 1940) a făcut să treacă aproape neobservată cedarea celor două judeţe dobrogene.

Conform articolului 3 al Tratatului de la Craiova, România şi Bulgaria se obligau la un schimb de populaţii. Pe 20 septembrie, a început procesul de evacuare a românilor din Cadrilater, încheiat pe 1 octombrie. Aproximativ 110.000 de români au trebuit să-şi părăsească locuinţele din judeţele Durostor şi Caliacra şi să se restabilească în nord, şi circa 61.000 de bulgari au plecat din România pentru a se aşeza în Cadrilater. Familia Mitroi s-a instalat în judeţul Tulcea, din Dobrogea.

Deşi sentimentele bunicului meu faţă de această pierdere teritorială ar fi fost negative la aceea vreme, la bătrâneţe, mi-a spus: “Cred că a fost mai bine aşa, ca noi, românii, să ne întindem până la Dunăre şi nu mai încolo”.

 

________________________________________________________________________________

1 = Cadrilaterul a intrat în componenţa Regatului României prin tratativele de la Bucureşti (1913) din urma celui de Al Doilea Război Balcanic (16 iunie – 18 iulie 1913). Regele Carol I al României nu a fost prea “entuziasmat” de acest câştig teritorial, percepându-l mai degrabă “ca pe un ghinion”. Numele teritoriului înseamnă „patrulater” şi provine de la cele patru cetăţi turceşti care alcătuiau un sistem defensiv în nord-estul Bulgariei (Silistra, Ruse, Shumen şi Varna).

2 = Cedarea Dobrogei de Sud a fost efectuată de statul român cu speranţa că, prin acest act, va pune “într-o lumină mai favorabilă” cauza Transilvaniei de Nord (cedată Ungariei prin Dictatul de la Viena, 30 august 1940) în faţa Germaniei şi Italiei, lucru care nu s-a întâmplat.În memoriile sale, ministrul afacerilor străine Mihail Manolescu a mărturisit: „Bietul Cadrilater a fost o jertfă mai mult – şi încă o jertfă inutilă – pe altarul Transilvaniei”. (Bibliografie: “Cadrilaterul se jertfeşte”, Paula Mihailov, Jurnalul.ro; 25 august 2005)

Despre Tudor Vişan-Miu

Sunt un tanar cu preocupari intelectuale. Principalele mele domenii de interes: istoria, genealogia, memorialistica, literatura, lingvistica, economia, politica, filosofia, teologia. Legat de aceste domenii: cred ca istoria este o forma de a invata despre oameni, ca fiecare persoană are origini familiale ce merita aflate si ca "o viata capata mai mult sens atunci cand este scrisa". Iubesc cartile. Cred ca a scrie corect in propria limba este o dovada de patriotism (nu am putut-o face in acest profil deoarece Gravatarul nu accepta diacritice - n.m.). Am o viziune social-economica "de dreapta". Cred ca "treburile publice" sunt o chestiune de interes general, dincolo de "partea scandaloasa" ce prea adesea însoteste administrarea lor. In privinta formei de guvernamant a Romaniei, sunt sustinatorul unei monarhii constitutionale. Consider democratia si capitalismul cele mai bune sisteme inventate pana acum de catre om. Filosofic, ader la modernitatea clasica. Religios, sunt un crestin fundamentalist si conservator. ”Primeste deci darul meu, care ti-a fost adus, fiindca Dumnezeu m-a umplut de bunatati si am de toate” (Geneza, 33:11)
Acest articol a fost publicat în Partea a II-a: Tinereţea și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

9 răspunsuri la Capitolul VIII: Administrator în Cadrilater

  1. Alex(andra) zice:

    De ce Mircea a afirmat la batranete ca pe termen lung a fost bine faptul ca acest tinut numit Cadrilater fusese returnat Bulgariei ? 😐 😐

  2. Pingback: Despre cedarea Dobrogei de Sud (Tratatul de la Craiova – 7 septembrie 1940) | tudorvisanmiu

  3. Emil zice:

    Adică nici în Dobrogea?

      • Emil zice:

        La afirmația „Pretentiile teritoriale ale statului/poporului roman nu trebuie sa se intinda la sud dincolo de aceasta granita naturala numita Dunarea”. Include si Dobrogea?

      • Într-adevăr, afirmaţia e imprecisă, geografic vorbind. Bunicul meu nu se referea la deviaţa de curs a Dunării (care o îndreaptă până în nordul Dobrogei), ci la nivelul ei aproximativ (pe care se trasează graniţa cu Bulgaria) – adică să nu ne întindem mai mult spre sudul Dunării, nu şi spre est. E adevărat că, chiar şi spre sud – în dreptul Dobrogei, Dunărea nu mai poate „decide” unde să fie graniţa.

        Dar nu, sentimental, afirmaţia nu include „Dobrogea” (adică „nordul ei” dinainte de 1940), ci doar „Dobrogea de sud” (Cadrilaterul). Bunicul meu a locuit, după 1940, în Tulcea, până prin 1994. Vă daţi seama, considera că pământurile nord-dobrogene sunt româneşti, iar bulgarii n-ar fi trebuit să aibă nici o pretenţie asupra lor (şi nici n-au mai avut).
        Despre problema strategică a Cadrilaterului a scris Florin Constatiniu în Revista „Istorie şi Civilizaţie”, text pe care l-am copiat aici: http://tudorvisanmiu.wordpress.com/2012/09/07/despre-cedarea-dobrogei-de-sud-tratatul-de-la-craiova-7-septembrie-1940/

        Sper că v-am lămurit întrebarea.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s