Capitolul II: Amintiri din Copilărie

Titlul acestui capitol, dedicat unor păţanii din copilăria de bunicului meu, îşi împarte, într-adevăr, numele cu principala lucrare a scriitorului Ion Creangă – “Amintiri din copilărie” [1], de asemenea o lucrare memorialistică. Totuşi, eu vă voi rezuma în acest capitol o serie de întâmplări din “perioada inocenţei” pe care Creangă le povesteşte într-o întreagă carte, dedicată în totalitate acestei perioade a vieţii. Eu nu pot ocupa un întreg volum cu amintirile din copilăria lui Mircea Mitroi, dar am putut selecta nişte povestiri care merită relatate.

          O să încep prin a vă povesti despre Corbea – câinele de casă al familiei Mitroi. Acest patruped mare, cu blană neagră, ca un urs, era foarte prietenos cu Mircea. Interesant este cum se culca pe jos, punându-şi capul pe cele două labe din faţă, de fiecare dată când îl vedea pe bunicul meu. La fel de interesant este că acest câine ştia şi unde dormea Mircea. Camera bunicului meu avea un geam foarte spaţios, cu vedere la curtea casei. Într-o noapte, Mircea s-a trezit din somn, în jur de miezul nopţii, s-a sculat şi s-a dus la geam. Corbea l-a văzut, şi şi-a pus labele pe geam. Trezindu-se în faţa unui câine care bătea în largul geam, Mircea a strigat: “Aoleu, mamă! Mă mănâncă câinele!”. Unul din fraţii lui Mircea a venit lângă el şi i-a spus: “Mircea, nu vezi că e Corbea, câinele tău?”. Au ieşit amândoi din cameră, şi Corbea a venit lângă bunicul meu, care l-a mângâiat pe cap, iar acesta i-a lins mâna. Ce pot spune? Câinele este cu siguranţă cel mai credincios animal din lume. 

O altă întâmplare pe care Mircea mi-a relatat-o a fost cu lupul care a intrat în curtea casei lor. După cum bine ştiţi, un lup este cel mai mare duşman al unui sat. Satul Secara avea probleme cu un astfel de lup, care ucidea animalele lăsate în ţarc, după căderea nopţii. Ei bine, într-o astfel de noapte, lupul a venit în curtea casei lor, şi a prins una din cele două capre, care erau închise într-un ţarc de lemn. Acest lup a încercat să târască sărmanul animal în viile familiei. Mircea, fraţii şi părinţii lui au simţit acest lucru, şi au mers să prindă lupul. Ajutaţi de vecinii lor, familia Mitroi a mers pe urmele lupului, care mergea foarte încet, fiind îngreunat de captura sa. Sătenii au înconjurat lupul, şi au încercat să-l lovească cu armele pe care le aveau la îndemână. Lupul a fost omorât, dar capra sugrumată era, de asemenea, moartă.  Împreună cu vecinii, familia Mitroi a legat lupul de un băţ foarte lung şi l-au plimbat prin sat, pentru ca să vadă şi ceilalţi săteni că au scăpat de lup.

De poveste sunt duelurile dintre Ion şi Marin. Pe vremea aceea, recoltele de porumb ocupau cea mai mare parte din suprafaţa arabilă a ţării. După culegerea acestor cereale, întotdeauna rămânea, odată cu îndepărtarea ştiuletelui, partea nefolositoare, tulpina, numită “cocean” [2], care fie era arsă, fie folosită în alte ‘scopuri’….. Ca o joacă inofensivă, cei doi fraţi, Marin şi Ionel, se luptau cu două coceane de porumb, iar Mircea, fiind cel mai mic, servea ca arbitru între ei, şi le dirija ”bătălia”. Bunicul meu le oprea temporar duelul, strigând “stop!” când aceştia greşeau .

O istorisire mai puţin hazlie  este cum a căzut Marin din copac. Într-o zi frumoasă de primăvară, Mircea l-a văzut pe acesta suit într-un pom cu fructe, de unde culegea corcoduşele [3] – primele fructe coapte. După ce a cules îndeajuns de multe fructe, Marin a vrut să coboare din pom, însă a alunecat, şi a căzut jos, pe pământ. Norocul lui a fost că plouase mai devreme, iar solul umezit i-a ameliorat căderea. Marin nu a păţit nimic. Într-o altă zi, pe când era cu oile la păscut, a început să cadă grindină din cer şi, până Marin a ajuns acasă, vă imaginaţi ce suferinţe a avut de îndurat.

              Am lăsat la sfârşit relatarea modului în care Ispas îşi păcălea cumpărătorul. Fiind în oraşul Turnu Măgurele, Ispas avea în carul cu boi grâu vărsat pentru vânzare. În faţa cumpărătorului, Ispas trebuia să umple ocaua [4] cu grâu, şi să îl verse în baniţa [5] acestuia. Fiind foarte îndemânatic, Ispas umplea repede ocaua cu grâu, în timp ce număra fiecare oca răsturnată în baniţă. Când cumpărătorul nu se uita, Ispas încărca fundul ocăii cu grâu, care avea o capacitate de zeci de ori mai mică decăt ocaua, dar era socotită ca o oca întreagă. Astfel, Ispas îşi păcălea cumpărătorul (domnitorul Cuza l-ar fi pedepsit aspru [6], şi nici tatăl său nu s-ar fi lăsat mai prejos).

“Baniţa boierului” (desen de Mihai Vişan-Miu)

Ce de amintiri avea bunicul meu! Şi câte povestiri aş putea să vă mai spun! Dar să nu uităm că nu vă pot spune numai amintiri din copilărie (şi nici nu cunosc toate ce le-a trăit bunicul meu în satul Secara). Şi-atunci, pentru a progresa în cealaltă parte a cărţii, om trece la “momentele iniţiatice” premergătoare adolescenţei. Căci, bine exclamă bunicul: “Doamne! Câte întâmplări am trăit în viaţa mea!”.

_____________________________________________________________________

1 = lucrare autobiografică publicată în 1892 care urmareşte perioada dintre copilăria lui “Nică Oşlobanu” (Ion Creangă) în satul Humuleşti, Moldova, până la pregătirea pentru intrarea în rândul preoţimii ortodoxe în centrele urbane Fălticeni şi Iaşi.

2 = tulpină a porumbului şi a altor plante, folosită ca nutreţ. Mai poate avea şi alt sens: partea rămasă din ştiulete după îndepărtarea păşunilor şi a boabelor, folosită drept combustibil. Cuvântul provine din bulgarul “kočan” şi sârbul “kočanj”.

3 = fructă a corcoduşului, de formă sferică, comestibilă, dulce-acrişoară, de culoare galbenă, vânătă sau roşie. Etimologia acestui cuvânt este necunoscută.

4 = vas cu care se măsoară cantitatea de marfă. Cuvântul provine din turcescul “okka”.

5 = vas special făcut din doage, pentru a măsura cerealele. Cuvântul provine din bulgarul “banica”.

6 = Alexandru Ioan Cuza (n.20 martie 1820, Bârlad, Moldova – d.15 mai 1873, Heidelberg, Germania), domnitor al Principatelor Unite ale Valahiei şi Moldovei (24 ianuarie 1859 – 23 februarie 1866), era cunoscut drept aprig duşman al “comerţului cu ocaua mică”.